Neacceptarea – izvorul nefericirii

Posted by admin in General

Dec
16

Neacceptarea – izvorul nefericirii

Ce este fericirea?

O stare. O stare placută, înălțătoare. Când sunt fericit sunt generos, sufletul îmi tresaltă de bucurie și aș dori ca toată lumea să-mi împărtășească fericiriea. Ochii îmi emană căldură și lumină. Sufletul se umple de fericire; când sunt fericit în sufletul meu nu mai este loc pentru răutate. Nici pentru egoism. Pentru nimic altceva. Fiecare gest este delicat, atent, mângâietor.

Ce este nefericirea?

Tot o stare. O stare determinată de absența fericirii. Poate chiar mai mult de atât: o stare declanșată de ceva. Sau de cineva. Aceasta înseamnă că acel ceva sau cineva are acces direct la sufletul meu. Este posibil așa ceva? Bineînțeles că nu. Sufletul meu îmi este accesibil numai mie. Eu primesc din exteriorul corpului meu niște informatii (stimuli) prin intermediul organelor de simț. Aceste informații ajung la creier, care le prelucreaza și comandă corpului un anumit comportament sau o anumită trăire. Deci această trăire nu este dată de ceea ce vine din exteriorul meu ci, pur și simplu, comandată de către creier. Creierul este cel care decide ce stare alege pentru mine, nu factorii externi. Înseamnă că fericirea (sau nefericirea) este o opțiune și că alegerea este a mea.

Care este sursa, izvorul nefericirii?

Simplu: neacceptarea.

Omenirea a fost și este educată în spiritual evoluției. Strămoșii noștri locuiau în peșteri și mâncau ce găseau în jur. Evident, a apărut dorința de a trăi în condiții mai bune, de a-și satisface toate nevoile. În decursul timpului a reușit din ce în ce mai bine sa facă acest lucru.

Ulterior, a apărut dorința de a avea chiar mai mult decât avea nevoie. Chiar societatea de consum se bazează pe stimularea nemultumirii clienților. Doresc un produs (TV, telefon, mașină, casă, iaht, avion etc.) și, în momentul în care îl obțin, în loc să fiu mulțumit și fericit, mă uit cu jind la noile produse din reclame sau din “curtea” vecinului.

Chiar produsul pe care tocmai l-am obtinut ( de multe ori cu sacrificii consistente) nu îmi mai satisface nevoile? Sau, mai degrabă, îmi creez eu alte false nevoi? Folosind acest model reușesc cu mare succes să fiu nemulțumit și nefericit pentru ceea ce am realizat toată viața, indifernet de numărul și caltatea bunurilor pe care le dețin.

În momentul în care accept ceea ce am voi avea în sfârșit sentimentul de eliberare și voi putea trăi starea de fericire.

În același fel mă analizez și pe mine. Indiferent de poziția socială și de pregătirea profesională pe care le-am dobândit, aleg să fiu nemultumit pentru a evolua și mai mult, pentru a-mi dori să fiu și mai sus, și mai pregătit. Această dorință de creștere nu este rea in sine, rău este faptul că o clădesc pe temelia nemulțumirii.

Pot să evoluez și plecând de la mulțumirea de a fi realizat ceea ce am realizat până în prezent. Să mă accept așa cum sunt și să accept ceea ce am făcut până acum. În fond, evoluția mea viitoare nici nu ar fi posibilă dacă nu aș fi atins nivelul pe care mă aflu acum.

Uneori sunt trist și nemultumit de erorile și eșecurile din trecutul meu. Nu știu dacă îmi este utilă această nemulțumire și dacă mai poate schimba ceva din rezultatele acelor eșecuri. Mai mult, ceea ce sunt acum sunt și datorită acelor acțiuni pe care, în momentul și în contextul respective le-am catalogat ca fiind greșite. Ele fac parte din mine, din trecutul meu; fără ele nu aș fi întreg. Și datorită lor acum sunt cel mai bun EU existent până în prezent!

Acceptându-mi trecutul, mă accept pe mine în totalitate. Și dacă izbutesc, pe lângă acceptare, să pun și un strop de iubire calea către fericire mi se deschide larg în fața mea.

Merit? DA!