VIAȚA CARE MĂ TRĂIEȘTE

Postat de admin in General      Nici un comentariu

Mar
4

Citind această afirmație pe site-ul lui Anatol Basarab am rămas oarecum confuz. Cum adică viața „mă trăiește”? Eu sunt cel care trăiește! Eu trăiesc viața!

Oare așa să fie?

Dacă eu sunt cel care trăiește viața, înseamnă că eu sunt cel care face o alegere sau alta. Să vedem. Mă trezesc dimineața și trebuie să-mi fac toate activitățile – igienă, îmbrăcat, pregătit copiii pentru școală, dus la școală, plecat la serviciu etc. După care trebuie să fac ce mi se dă de făcut la serviciu, mă întâlnesc apoi cu cineva pentru că trebuie să îi dau ceva, trec pe la magazin pentru că trebuie să iau ceva de mâncare…. și tot așa, fiindcă trebuie. De fapt îmi trăiesc viața „la impuse”.

Pot să schimb ceva?

Când trebuie să fac ceva, aș putea să mă întreb: Chiar trebuie? Ce s-ar întâmpla dacă fac altă alegere? De cele mai multe ori, răspunsul este: „Pierd bani”. „Pierd trenul”. „Pierd…” Înseamnă că – dacă îmi imaginez o balanță – pe un taler ar fi viața mea, iar pe celălalt banii. Sau altceva. Alt interes al meu. Sau al altcuiva.

Conținutul cărui taler este mai important pentru mine? Pentru că, mergând pe acestă logică, pentru a nu pierde banii (sau altceva) pierd ce este în talerul celălalt. Merită oare?

Și atunci, ce pot să fac?

Aș putea să nu mă mai las dus de val (trebuie să…) și să decid eu ce să aleg să fac și ce nu.

Aș mai putea să fac în așa fel încât, celelalte pierderi să nu fie chiar pierderi. De exemplu, banii să nu fie un scop în sine, ci banii să vină ca urmare a faptului că aleg să fac ceva.

Aș putea să-mi stabilesc niște priorități/criterii de decizie cu ajutorul cărora să pot stabili precis ce anume chiar trebuie să fac și ce nu.

Aș putea să mă „premiez” pentru anumite realizări și să „sărbătoresc”  implinirile din viața mea.

Aș putea să aleg să fac anumite lucruri care îmi fac plăcere și mă fac să simt că trăiesc cu adevărat.

Aș putea chiar să îmi rezerv, zilnic, un timp al meu și numai al meu, timp pe care să mi-l petrec eu cu mine și pentru mine.

Am înțeles acum: greșit nu este să urmez un program; important este ca ceea ce fac  să fac ca urmare a deciziei mele și nu lăsându-mă dus de val.

Merit? DA!

DE CE MĂ TRATEAZĂ AȘA?

Postat de admin in General      Nici un comentariu

Mar
3

DE CE MĂ TRATEAZĂ AȘA?

Îm viața mea am întâlnit foarte multe persoane. Multe dintre ele mi-au plăcut și m-au plăcut. Nu toate, însă. Au existat (și există încă) persoane pe care nu le plac și nu mă plac. Oare de ce?

Cu siguranță că nu plac aceste persoane pentru că nu au o anumită atitudine sau un anumit comportament care mă deranjează. Cel mai probabil – gândesc eu – aceste persoane au avut ceva carențe în educația lor și nivelul lor nu este prea „înalt” conforma standardelor mele.

Întâmplator, când mi-am văzut chipul reflectat într-o oglindă, mi-au venit în minte câteva întrebări: „Este numai vina acelei persoane?” „Care este contribuția mea la această atitudine (comportament) a celuilalt?” „Ce fac eu ca să determin aceste manifestări ale lui?”

Unele răspunsuri ar putea veni de la identitatea pe care mi-o asum. Cum? Foarte simplu. Să presupunem că în grupul de la serviciu mă prezint ca fiind o persoană foarte puternică, o persoană care poate face orice, oricât ar fi de greu. Oare cine va fi ales atunci când cineva din echipa noastră trebuie să ducă la îndeplinire o sarcină grea? Evident – cel puternic, adică eu.

Sau, în grupul de prieteni, acolo unde identitatea pe care mi-o asum este de organizator. Când vom dori să ieșim la un picnic, ceilalți se vor implica în activitățile organizatorice sau îmi vor da șansa să-mi fac „datoria”?

Și tot așa. Ce comportament determin cand îmi asum identitatea de „bun  la toate”? Sau „cel care acceptă orice”? Sau „agresiv”? Sau ”șmecher”? Sau…altele.

Cred că încep să înțeleg. De fapt, prin identitatea pe care mi-o asum, eu joc un anumit rol și prin aceasta determin un anume comportament din partea celorlalți. Acum sunt pregătit să-mi evaluez cu atenție identitatea pe care mi-o asum în fiecare context și să stabilesc – în mod conștient – care doresc să fie comportamentul celuilalt față de mine.